Prima    Contact    Subdiviziuni    Întreprinderile silvice          
imprimare
Prima / Comunicare / Comunicate de presa / Anunţ privind eliberarea autorizaţiilor de vînătoare

Anunţ privind eliberarea autorizaţiilor de vînătoare

04.10.2018   168 
 

Agenţia Moldsilva, informează că, eliberarea autorizaţiilor de vînătoare se face în fiecare zi de luni, marţi, miercuri, de la orele 15.00 pînă la 17.00. Totodată amintim că titularul autorizaţiei este obligat:

  •  la momentul procurării autorizaţiei să facă cunoştinţă cu „Regulamentul privind autorizarea, organizarea şi practicarea, în fondul forestier de stat administrat de Agenţia „Moldsilva", a vînătorii la mistreţ, controlul răpitorilor şi combaterea dăunătorilor vînatului, extragerea unor exemplare în scopuri ştiinţifice, cultural-educative şi/sau estetice", pe pagina web a Agenţiei „Moldsilva";
  •  la fiecare ieşire în teren, se va prezenta la locul stabilit de către gestionarul terenului de vânătoare cu echipa de vânători având permisul de armă, carnetul de vînător, autorizaţia de vînătoare, precum şi cu arma şi muniţia corespunzătoare scopului vânătorii; 
  • nu intră în fondul de vînătoare decît însoţit de personalul de teren împuternicit;
  •  nu va încredinţa autorizaţia de vînătoare altor persoane decît conducătorului vînătorii desemnat de conducerea gestionarului;
  •  producţia recoltată prin acţiuni de vînătoare, obligatoriu se va supune unei expertize veterinare.
  •   mistreții vânaţi nu trebuie evisceraţi la întâmplare pe terenul de vânătoare, aceştia trebuie să fie aduşi în incinta locului specializat şi autorizat, limitând pierderi de fluide (inclusiv sânge).
  •   carcasele mistreților vânați vor fi marcate individual corespunzător și lizibil.
  •   după finisarea procedurii de eviscerare şi depozitare a carcaselor de mistreţi, obligatoriu va fi efectuată dezinfectarea spaţiului respectiv, precum şi a tuturor uneltelor şi mecanismelor, care au intrat în contact cu piesele recoltate, în procesul de eviscerare.
  • mistreţii vânaţi vor  rămâne în incinta zonei de vânătoare până la obținerea rezultatelor testelor de laborator și numai carcasele negative pot fi scoase și utilizate.

 

 

 
 

   

   

Adresa:
2001 Chişinău, b-d. Ştefan cel Mare 124
Tel:+373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax: +373 (22) 27-73-45
Actualizat la: 12.12.2018
   Total vizitatori - 1187220
 
Acces Rapid