
![]() Prima / Comunicare / Evenimente /
Mesajul directorului general al Agenţiei ”Moldsilva”
cu prilejul Sărbătorilor de iarnă - Crăciunul şi Anul Nou
Mesajul directorului general al Agenţiei ”Moldsilva” cu prilejul Sărbătorilor de iarnă - Crăciunul şi Anul Nou![]()
Sărbătorile de iarnă, din acest an, sunt mai aşteptate ca niciodată, deoarece petrec în istorie un an dificil, cu multe încercări şi provocări şi căruia, noi cu toţii, am încercat să-i facem faţă prin unitate şi cooperare. Criza pandemică a afectat, în cea mai mare parte şi ramura silvică, impunându-ne condiţii noi de activitate, soluţii de compromis şi activităţi în care riscul a fost pe potriva rezultatelor. Iată de ce, la acest final de an şi deceniu, aprecierile şi respectul meu se îndreaptă către silvicultorul care a ştiut să depăşească limitele vocaţiei şi profesiei, pentru a cultiva şi dezvolta pădurile viitorului, pădurile copiilor şi nepoţilor noştri. Ştiu cu siguranţă că nu a fost deloc uşor, aşa precum nu a fost simplu nici pentru familiile Dumneavoastră, care au acceptat să vă fie alături şi să vă susţină chiar şi atunci când alţii ar fi refuzat. Cu atât mai mare este respectul pe care îl meritaţi cu toţii, dar şi aprecierea mea pentru faptele nobile de care aţi dat dovadă, fiind susţinuţi de cei dragi. Stimaţi silvicultori şi veterani ai ramurii silvice, fie ca spiritul acestor sărbători luminate să vă aducă un An Nou bogat în împliniri, aspiraţii cutezătoare şi realizări frumoase în toate domeniile. Să aveţi parte de emoţii sincere şi minunate, pace şi sănătate în casele Dumneavoastră! Dragi colegi, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă - Crăciunul şi Anul Nou Vă adresez cele mai sincere felicitări! Vă urez de sănătate, fericire, succese profesionale, prosperitate şi voie bună! La mulţi ani! Cu respect Dumitru Cojocaru
|